Muntele Everest, cu o altitudine de 8,849 de metri, este cel mai înalt munte de pe Pământ. Se numește Sagarmatha în Nepal și Chomolungma în Tibet și a fost inspirația a generații de alpiniști. Vârful Everestului este scopul multor exploratori și, în timp, au fost dezvoltate diverse rute de escaladă pe Everest pentru a ajunge în vârful muntelui.
Deși sunt documentate peste o duzină de rute, singurele două sunt folosite frecvent în zilele noastre și sunt ruta Colului de Sud din Nepal și ruta Creastei de Nord din Tibet.
Cea mai populară dintre toate rutele de escaladă pe Everest este ruta Pasul Sudic, cunoscută și sub numele de Creasta de Sud-Est. Aceasta începe în Tabăra de Bază Everest din Nepal și traversează câteva repere bine-cunoscute, cum ar fi Cascada de Gheață Khumbu, Cwm vestic și Fața Lhotse. Traseul oferă sisteme bune de sprijin, ghizi sherpa instruiți și tabere stabilite, ceea ce contribuie la rata de succes. Este aglomerată, deși în sezonul principal de escaladă.
A doua cea mai comună rută este calea Creastei de Nord care traversează Tibetul. Aceasta evită periculoasa cascadă de gheață Khumbu, dar cu ascensiuni lungi și expuse pe creste, pe vreme extrem de rece și vântoasă. Această parte nu este atât de aglomerată și pare a fi mai îndepărtată; cu toate acestea, poate fi puțin mai tehnică.
Pe lângă aceste două rute populare de escaladă pe Everest, există și alte rute foarte dificile, inclusiv Creasta de Vest și Fața Kangshung. Acestea sunt foarte rar încercate și necesită abilități de escaladă la înălțime. Alegerea traseului potrivit se bazează pe experiență, cost și obiective personale.
Prezentare generală a rutelor principale
Vorbind despre rutele de escaladă ale Everestului, două rute pot fi identificate ca fiind cele mai populare folosite pentru a ajunge pe vârf: ruta Pasul Sudic și ruta Creasta Nordică, care sunt situate în Nepal și, respectiv, Tibet. Ambele căi reprezintă marea majoritate a ascensiunilor reușite și pot fi considerate cele obișnuite în ceea ce privește alpiniștii ghidați.
Linia clasică, care a fost ruta originală escaladată cu succes de Sir Edmund Hillary și Tenzing Norgay în 1953, este ruta Pasului Sudic sau Creasta de Sud-Est. Aceasta începe de la tabăra de bază a Everestului din Nepal și trece prin periculoasa cascadă de gheață Khumbu, în care alpiniștii merg peste scări în crevase adânci și pe sub bucăți de gheață.
Acolo pornesc de-a lungul Cwm-ului de Vest și urcă pe fața abruptă a muntelui Lhotse până la Pasul Sudic, care se află la aproximativ 8,000 de metri. Este ultima tabără înainte de escaladarea vârfului.
Acest traseu nu este cel mai tehnic dintre toate rutele către Traseele de Alpinism ale Everestului; totuși, necesită utilizarea oxigenului suplimentar și bune abilități de alpinism. Este comparativ mai reușit, deși este cel mai aglomerat, în special primăvara.
Calea Creastei Nordice începe pe versantul tibetan al acestui munte. Alpiniștii sunt transportați la Tabăra de Bază cu vehicule, apoi sunt transportați la Tabăra de Bază Avansată și la Pasul Nord, înainte de a merge pe creasta lungă și expusă până la vârf.
Este o potecă care ocolește cascada de gheață Khumbu, dar are zone abrupte de zăpadă, zone stâncoase și o a doua treaptă dificilă spre vârf. Creasta de Nord este puțin mai tehnică și mai rece, există mai puțini alpiniști, iar senzația este mai izolată.
Fiecare dintre rutele de escaladă de pe Everest prezintă propria provocare, fiind o chestiune de experiență, preferințe și modul de desfășurare a expediției.
Alte rute majore
Majoritatea alpiniștilor folosesc fie Pasul Sudic, fie Creasta Nordică; cu toate acestea, acestea nu sunt singurele rute de escaladă pe Everest, deoarece celelalte sunt mult mai dificile și mai rar încercate. Acestea sunt rute extrem de dificile, riscante și neamenajate. Acestea sunt aplicate doar alpiniștilor cu înaltă calificare și experiență, care posedă cunoștințele tehnice necesare.
Creasta de Vest
Creasta de Vest este considerată una dintre cele mai renumite rute alternative de ascensiune pe Everest, iar această cale a fost escaladată pentru prima dată în 1963 de Tom Hornbein și Willi Unsoeld. Este o potecă de-a lungul versantului vestic al muntelui, care poate fi atinsă fie prin Nepal, fie prin Tibet.
Creasta de Vest este o practică de escaladă abruptă pe stânci, escaladă pe gheață și escaladă mixtă la altitudini extrem de mari, frecvent peste 8,000 de metri. Nu există trasee predefinite și corzi permanente, precum și tabere stabilite, în comparație cu cele tradiționale; echipele trebuie să își amenajeze totul singure.
Terenul este gol și imprevizibil, iar mișcarea poate fi extrem de lentă din cauza rocilor afânate și a zăpezii aglomerate. Această linie, în special Hornbein Couloir, este o porțiune periculos de abruptă. Câțiva dintre alpiniști au reușit să ajungă în vârf cu această variantă. Creasta de Vest nu are mult trafic anual din cauza tehnicității și riscurilor ridicate.
Fața Kangshung
Fața Kangshung, care se află pe versantul estic al muntelui din Tibet, este o altă rută dificilă printre rutele de alpinism ale Everestului. Acesta este peretele impresionant, care are o înălțime abruptă deasupra ghețarului de bază și este compus dintr-un contrafort lung de roci, apoi pante abrupte de zăpadă, care sunt ușor supuse avalanșelor.
Fața Kangshung este considerată, de asemenea, una dintre cele mai dificile căi de pe Everest, deoarece a fost escaladată pentru prima dată în 1983. Locul este izolat, nu există prea multe opțiuni de salvare, iar condițiile meteorologice pot fi dure. Puține echipe parcurg această cale și chiar mai puține dintre ele ajung în vârf.
Acestea sunt rutele de escaladă pe Everest mai puțin cunoscute și reprezintă într-adevăr o încercare a abilităților, a forței fizice și a determinării.
Alte rute notabile
Pe lângă rutele principale de alpinism, există o serie de alte rute de escaladă pe Everest, care sunt atât istorice, provocatoare, cât și aventuroase. Aceste trasee sunt rareori utilizate și nu sunt urmate de grupuri comerciale. În locul lor, acestea primesc doar alpiniști foarte pricepuți, care caută provocări extreme, ieșite din comun.
Marele Culoar
Fața nordică a muntelui are una dintre cele mai cunoscute rute de escaladă pe Everest, Marele Culoar sau Culoarul Norton. Este o râpă abruptă și deschisă care a intrat în atenția lumii în 1980, când Reinhold Messner a escaladat-o fără a utiliza oxigen suplimentar. Ascensiunea sa este, de asemenea, una dintre cele mai semnificative povești de succes din istoria alpinismului.
Acest culoar este foarte periculos, înghețat și îngust și are foarte puține repetiții reușite de-a lungul anilor.
Fața Sud-Vest (Ruta Bonington)
Cealaltă potecă importantă este Fața Sud-Vest, care a fost ascensionată pentru prima dată în 1975 de o echipă britanică condusă de Chris Bonington. Această potecă urcă drept pe un perete imens, stâncos și înghețat și apoi se conectează la Creasta Sud-Est în vârf.
Constă în escaladă mixtă provocatoare la altitudine mare și nu a fost repetată niciodată în multe ocazii.
Pilonul Sud (Contrafortul American)
În același mod, Pilonul Sudic, cunoscut și sub numele de Contrafortul American, este un traseu drept și tehnic care necesită abilități excelente de cățărare pe stânci de peste 8,000 de metri.
Urmărește o linie directă pe partea de sud-vest a muntelui și implică secțiuni abrupte și expuse, cu foarte puțin loc de eroare. Din cauza dificultății tehnice ridicate și a riscurilor serioase, acest traseu este rareori încercat și este potrivit doar pentru alpiniștii cu experiență.
Fața de nord-est (couloiruri japoneze)
Pe partea de nord-est, în 1970, alpiniștii japonezi au stabilit linii abrupte de gheață, denumite acum în mod obișnuit „culoarele japoneze”. Aceste rute de escaladă pe Everest urmează râpe înguste și pline de zăpadă pe fața de nord-est și necesită abilități tehnice solide pe gheață și teren mixt. Din cauza unghiurilor abrupte, a expunerii și a locației îndepărtate, sunt rareori încercate și rămân printre cele mai puțin utilizate rute de pe munte.
Creasta Fantastică (Creasta de Est)
Creasta estică, cunoscută și sub numele de Creasta Fanteziei, nu a fost încă escaladată și a fost supusă unei amenințări constante de avalanșă, ceea ce indică cât de serioase sunt unele dintre rutele de escaladă de pe Everest.
Fața de Vest (culoarul sud-vest)
Fața de Vest sau Culoarul Sud-Vest este una dintre cele mai puțin reușite rute de escaladă pe Everest. În ciuda faptului că au fost făcute unele încercări semnificative pe Fața Directă de Sud-Vest de către alpiniști precum echipa condusă de Chris Bonington, liniile sunt extrem de neobișnuite.
Geografia este abruptă, tehnică și expusă, cu pasaje complicate de stâncă și gheață care necesită un nivel ridicat de alpinism. Foarte puține echipe parcurg partea dificilă și riscantă a muntelui, deoarece este dificilă și implică un risc ridicat.
Din cauza locației îndepărtate, a detaliilor tehnice și a riscului, astfel de rute de escaladă pe Everest pot fi încercate doar de alpiniști de elită care posedă bune abilități alpine.
Comparații de trasee: Dificultate, Succes, Cost, Permise, Aclimatizare, Mulțimi
Comparând rutele de escaladă pe Everest, ar trebui să luăm în considerare câțiva dintre cei mai importanți factori: nivelul de dificultate, ratele de succes, costurile, permisele, aclimatizarea și nivelul de aglomerație. Toate rutele sunt unice prin experiența lor, iar cunoașterea acestor diferențe îi poate ajuta pe alpiniști să selecteze alternativa care se potrivește cel mai bine abilităților și obiectivelor lor.
Pasul Sudic și Creasta Nordică au dificultate moderată și sunt ridicate. Sunt foarte solicitante din cauza altitudinii, însă au corzi fixe, tabere și întăriri.
Dimpotrivă, trasee precum West Ridge, Kangshung Face, Hornbein Couloir și Great Couloir sunt extreme. Acestea sunt rutele de escaladă Everest, care includ cățărare pe stânci abrupte și pe gheață, cu foarte puține sau deloc sisteme de susținere; prin urmare, sunt acceptabile doar pentru alpiniștii de nivel înalt.
Ratele de succes variază, de asemenea. Rata medie de succes a ascensiunii pe vârf pe ruta Colului Sudic este cea mai mare, 60-65%. Creasta Nordică este următoarea, cu 50-55%. Traseele de escaladă pe Everest sunt cele mai tehnice, iar ratele de succes sunt foarte scăzute, deoarece doar un număr mic de alpiniști le încearcă, iar obstacolele sunt semnificativ mai dificile.
Este scump atât pe partea nepaleză, cât și pe toate părțile tibetane. Expedițiile pe Pasul Sudic costă între 40,000 și 100,000 USD, în timp ce pe Creasta Nordică costă între 35,000 și 85,000 USD. Costul taxelor de permis este de aproximativ 15,000 până la 18,000 USD per alpinist.
Procesul de aclimatizare este, de asemenea, diferit. Pasul Sud este o plimbare lungă până la tabăra de bază de-a lungul văii Khumbu, în timp ce abordarea pe Creasta Nordică oferă acces la tabăra de bază cu vehiculul, rezultând o abordare scurtă.
De asemenea, cele mai dense aglomerații sunt în Pasul Sudic, în special primăvara. Creasta Nordică nu este aglomerată, iar rutele extreme de alpinism de pe Everest sunt aproape niciodată aglomerate.
Mai jos este o prezentare detaliată a fiecărui traseu, inclusiv dificultatea, rata de succes, partea cu permis, intervalul de costuri și nivelul de aglomerație.
| Traseul | Dificultate | Rata de Succes | Partea permisă | Gama de costuri | Nivelul mulțimii |
| Șaua de Sud | Moderat-Ridicat | 60-65% | Nepal | 40 – 100 USD | Foarte mare |
| Creasta de Nord | Moderat-Ridicat | 50-55% | Tibet/China | 35 – 85 USD | Scăzut-Moderat |
| West Ridge | Extremă | Foarte jos | Nepal/Tibet | Foarte mare | Nici unul |
| Fața Kangshung | Extremă | Foarte jos | Tibet/China | Foarte mare | Nici unul |
| Marele Culoar | Extremă | Foarte rar | Tibet/China | Foarte mare | Nici unul |
Sfaturi pentru planificarea călătoriilor și expedițiilor
Urcarea pe oricare dintre rutele de alpinism de pe Everest necesită mult timp de pregătire și dedicare. Prima este alegerea anotimpului potrivit. Majoritatea alpiniștilor pornesc să escaladeze Everestul în timpul sezonului de primăvară, între sfârșitul lunii aprilie și mai, când vremea este mai previzibilă, iar ferestrele montane sunt mai clare. O altă alternativă ar fi toamna, care are perioade mai scurte de ascensiune.
Majoritatea permiselor, în special pentru faimoasele rute de alpinism pe Everest, de pe partea nepaleză, pot fi epuizate cu câteva luni înainte, prin urmare, planificarea timpurie este esențială.
Logistica călătoriei poate fi asigurată în funcție de versantul muntelui. În Nepal, alpiniștii ajung cu avionul la Lukla și apoi merg pe jos aproximativ zece zile prin satele șerpași înainte de a ajunge la tabăra de bază. Aceasta este o plimbare care ajută la aclimatizare.
Pe partea tibetană, alpiniștii fac o excursie la Lhasa și, la rândul lor, merg cu mașina până la tabăra de bază, unde se atinge mai repede altitudinea mare. Datorită acestei altitudine accelerate, este important să se petreacă zile suplimentare pentru aclimatiza la altitudine.
Cel mai important aspect al tuturor rutelor de escaladă pe Everest este aclimatizarea. Tipul de program urmat de majoritatea expedițiilor constă într-o serie de săptămâni în care se alternează taberele înainte de o ultimă încercare de escaladare a vârfului.
Zilele de odihnă sunt necesare pentru a minimiza riscul de rău de altitudine. Angajarea unor ghizi profesioniști și asistență din partea șerpașilor face ca drumul să fie mai sigur și cu șanse mai mari de a ajunge pe vârf. Compararea diferitelor servicii de ghizi și verificarea câți șerpași sprijină fiecare alpinist poate face o mare diferență.
Echipamentul adecvat este, de asemenea, esențial. Alpiniștii trebuie să fie pregătiți pentru climate reci, vânturi puternice și aer rarefiat. Este nevoie de bocanci de înaltă calitate, costume de puf, sisteme de oxigen și echipamente de siguranță. Bugetarea este, de asemenea, o chestiune esențială, deoarece permisele, serviciile de ghidare, echipamentul și asigurarea se pot ridica la zeci de mii de dolari.
În cele din urmă, alpinismul responsabil înseamnă capacitatea de a respecta cultura și reglementările locale. Fiind fie de partea nepaleană, fie de partea tibetană, este important să respectați regulile și tradițiile atunci când încercați oricare dintre rutele de alpinism de pe Everest.
Considerații de mediu și culturale
A urca pe oricare dintre rutele de alpinism ale Everestului nu este doar o provocare fizică, ci și o responsabilitate. Muntele Everest este situat în regiunile geografic protejate de peste graniță. În Nepal, acest munte aparține Parcului Național Sagarmatha, care se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este o rezervație naturală națională în Tibet, Rezervația Naturală Națională Qomolangma.
Scopul lor era conservarea ecosistemelor alpine vulnerabile și aducerea de beneficii comunităților locale. Persoanele care escaladează Muntele Everest sunt așteptate să respecte reglementările parcului, să urmeze traseele desemnate și să respecte prevederile de conservare.
Gestionarea deșeurilor a devenit o problemă semnificativă în ultimii ani. În fiecare sezon, mii de alpiniști, împreună cu personalul de sprijin, vin în zonă și lasă gunoi și deșeuri umane, care pot cauza probleme grave de mediu.
Pentru a rezolva această problemă, Nepalul a introdus o cantitate obligatorie de deșeuri care trebuie transportată de către alpiniști, astfel încât să li se ramburseze o garanție. Același lucru este valabil și pentru partea tibetană. Toate rutele de escaladă de pe Everest ar trebui să aibă alpiniști responsabili care aderă la principiile „Nu lăsa urme”, care trebuie să care tot ce transportă și să folosească saci speciali pentru deșeuri. Există, de asemenea, campanii regulate de curățenie în cadrul cărora gunoiul vechi este îndepărtat de pe munte.
O altă problemă care se dezvoltă este schimbarea climatică. Ghețarii se topesc și se subțiază în zona Everestului, ceea ce prezintă un risc crescut de căderi de pietre și de gheață instabilă. Alte rute de alpinism, precum cascada de gheață Khumbu, se modifică în fiecare an și, prin urmare, unele dintre rutele de alpinism de pe Everest devin imprevizibile. De asemenea, condițiile mai calde influențează condițiile din taberele de bază și rezervele de apă.
Respectul pentru cultură este esențial. Șerpașii și tibetanii consideră Everestul sfânt. Un număr mare de alpiniști participă la o puja tradițională înainte de a începe ascensiunea. Călătoria responsabilă implică onoarea mănăstirilor, a tradițiilor comunității și a comunităților sătești.
Atunci când se alege între rutele de alpinism pe Everest, trebuie să se ia în considerare și impactul asupra mediului și asupra culturii himalayene.
Concluzie
Muntele Everest este testul final al oricărui alpinist din întreaga lume, iar varietatea de rute de escaladă pe Everest dă mărturie despre cât de diferit poate fi acest test. Indiferent dacă parcurgeți popularul traseu South Pass din Nepal sau mai puțin cunoscutul North Ridge din Tibet, veți avea o experiență diferită pe fiecare traseu.
Unele rute oferă o infrastructură mai bună și rate de succes mai mari, iar altele necesită expertiză tehnică absolută și luarea deciziilor îndrăznețe. Acestea sunt câteva dintre diferențele pe care trebuie să le înțelegem înainte de a decide ce rută să alegem.
Alpinismul pe Everest Rutele sunt cele mai comune rute de pe Everest care sunt ajutate de corturi fixe de camping, frânghii și personal șerpaș senior, iar majoritatea alpiniștilor se simt confortabil folosindu-le.
Între timp, asemănarea dintre traseele istorice și cele mai puțin faimoase, cum ar fi West Ridge, Kangshung Face sau Great Couloir, ne învață, de asemenea, că Everestul rămâne o locație de explorare și risc extrem. Aceste trasee nu sunt doar opțiuni dificile, ci necesită un nivel ridicat de abilități de alpinism, o planificare adecvată și un respect profund pentru munte.
Pe lângă provocare și cheltuieli, alpiniștii ar trebui să ia în considerare și de mediu responsabilitate și sensibilitate culturală. Everestul este situat în parcurile naționale sigure și are o esență spirituală puternică pentru populațiile locale. Este responsabilitatea fiecărui alpinist să nu producă mai multe deșeuri, să asigure respectul tradițional și să respecte reglementările.
În cele din urmă, deciziile privind Traseele de Alpinism pe Everest implică mai mult decât atât. Aceasta implică planificare, seriozitate și conștientizarea dimensiunii reale a... expedițieAscensiunea pe Everest este un eveniment care îți schimbă viața, necesitând o planificare adecvată, respect și dăruire.